Diamant

 Evan-Peters (11)

Privirea lui mă arunca în stele,
diamant de melasă
ce-mi desena în alb, pe piele,
sigiliu de mireasă.

În ochii lui ardeau vezuvii
şi diamante oarbe,
iar dorurile-i curgeau fluvii
când îi eram departe.

Avea aripi ce îi creşteau
de fiecare dată
când orele se dilatau
golind timpul în stradă.

În ochii lui de diamant
se năşteau galaxii
şi aş fi vrut să-i fiu neant,
să-i port stelele mii,

să mor şi să mă nasc din nou,
o clipă-n al său timp,
să fiu culoare-n ochiul său
şi pulsul să i-l simt,

să-i fiu o lacrimă pe geană,
o rază-n al său nimb,
să-i ţes cărările din palmă,
destinul să i-l schimb.

Aş vrea să-i fiu, şi doar atât,
la nesfârşit o viaţă,
un diamant purtat la gât,
o altă dimineaţă.

Privirea lui să mă coboare
şi să mă urce-n rai,
iar timpul, ce de dor îmi moare
în braţe-n luna mai,

să-mi cânte-o simfonie pură,
când ochii lui de antracit
mi se vor aşeza pe gură
şi ne vom arunca în vid,

lăsând ca amintire-o urmă
de diamant neşlefuit,
un onix, ce-n privire-adună
tot ce din dragoste-a murit.

sursa foto: etsy.com

6 thoughts on “Diamant

  1. un diamant îţi e iubirea,
    lucind spre lună nouă,
    ca un luceafăr strălucirea-i
    zălog închis cu rouă;
    povestea-i scrisă în faţete,
    ce scânteie spre noi,
    clipind ades de frumuseţe,
    născând iubiri mai noi…
    ..de diamant
    ..curat…

    • Povestea scrisă în faţete rămâne neschimbată,
      o recitesc când luna poartă o rochie prea veche
      şi-mi oglindesc în diamant privirile de fată
      dar înapoi mi se întoarce o lună nepereche.

  2. Sămânţă de Luceafăr, te-ai revărsat în vers,
    ai şlefuit în piatră până la înţeles
    ai arcuit cuvinte ca să le faci să ardă
    şi ochii noştri orbi au început să vadă… 🙂

Leave a Reply to Adriana Cancel reply