În ochii tăi

 

În ochii tăi curg ape line,

se-ntorc cocori și primăveri

își lasă nopțile senine

pe geana ta, chiar dacă ieri,

zăpezile se adunau

înfrigurate-n casa noastră,

acum, doar ploi ne bat în geam,

s-alunge iarna din fereastră.

 

În ochii tăi adorm viori

și plâng, tăcute, violine,

mă pierd în ei de-atâtea ori

zărind o barcă ce nu vine,

în ochii tăi cu mări albastre

și orizonturile-adânci,

aștept demult, cu viața-n brațe,

amurgul să se înfigă-n stânci…

 

În ochii tăi cad pescăruși

și stele se aruncă-n mare,

de luna nouă se ascund

sub valuri, în grămezi de sare,

pe țărmul negru m-am pierdut,

tot căutând vara cu tine,

oceanul cu talaz de lut

m-a luat cu el pe ape line.

 

Sursa foto: redbubble.com

One thought on “În ochii tăi

Leave a Reply