Îmi plânge chitara pe umăr,
îmi plânge şi-mi râde ca tine,
că mor pescăruşi, fără număr,
la marginea mării din mine…
Mai stai înc-o strofă, iubite,
amurgul se rupe-n fărâme
de ploaie de vară, fierbinte,
și-n noapte, doar versul rămâne
să iște furtuni din cuvinte,
să spânzure-n vorbe, cu ură,
iubirea sculptată în vintre,
scrâşnind în măsele cianură…
Îmi plânge chitara în braţe,
îmi plânge şi-mi râde ca tine,
că-s visuri in noi, sfărâmate,
și mâine-i o zi ce nu vine…
Mai stai înc-o strofă, iubite,
să prindem aripi ca nebunii,
să spargem chitara-n cuvinte,
pe țărm, lângă marginea lumii…
Sursa foto: wichitaguitar.com
