Nu știu cum s-a-ntors ploaia,
cu zilele ei triste
și ne-a umplut odaia
cu pături și reviste,
nici nu știam ce-i toamna;
mai miroseau a vară si-a râsete, copacii,
a primăvară, doamna,
a-ndrăgostire, macii…

Nu știu cum s-a-ntors ploaia,
cu acuarele triste
și ne-a umplut odaia
cu ceaiuri si batiste,
nici nu știam ce-i toamna;
mai miroseau a vară și-a fluturi albi, copacii,
a tinerețe, doamna,
a dor de tine, macii…

Nu știu cum s-a-ntors ploaia,
în casa noastră, iară;
ne luminam odaia
cu stelele de vară
și-mpodobeam cu tușe de verde crud, copacii.
Miroase-a toamn-amară,
amar, ne plouă macii…