Uneori renasc iubiri,

împleticindu-se la margine de lume,

hulpave, se hrănesc cu amintiri

și mor fără să merite vreun nume.

 

Adesea se întorc regrete,

bolnave trupuri goale și nebune,

un carnaval de forme desuete,

mărșăluind fără vreun scop anume…

 

Viorile se sfâșie-ntre ele

și-mi sângerează gândul a iubire,

se tânguie pe moarte, ukulele,

mi-e inima cusută fără fire,

 

iar clapele se-mpiedică-ntre ele,

în lacrimi izbucnește partitura,

mă doare tot ce-ai pus în ghilimele

și-aș vrea să iau da capo uvertura,

 

să strâng în brațe, iarăși, primăvara

și să dansez pe-aceasta scenă viața,

să-mi zboare peste frunte, fluturi, seara

și să mă-nsenineze dimineața

 

cu simfonia unei ploi de vară,

ce-mi râde pe genunchi și mă îngână,

șoptindu-mi la ureche, într-o doară:

rămâi cu mine înc-o săptămână…

 

Adesea se întorc regrete,

bolnave-nchipuiri, nebune,

purtând pe frunte riduri desuete,

mărșăluind fără vreun scop anume,

 

uneori renasc iubiri

și cântă un violoncel în stradă

refrenul refăcut din amintiri,

ce nu va fi același niciodată…

 

Sursa foto: favim.com