Femeie

Şi mi te scurgi pe pulpă,
şi te prelingi pe os,
şi îmi atârni o culpă
de sufletul umbros,
şi zilele-mi se-ncheie
când lacrimi cad pe jos,
pământul meu, femeie,
e lutul tău cărnos.

Iar de te-ai face noapte,
cu stele argintate
şi cu sclipiri de lună
pe coapsele-ţi curbate,
m-aş aşeza cunună
de dor pe fruntea ta,
femeia mea de spumă,
bucata mea de stea.

Din două accidente,
din lumi desperecheate,
s-ar naşte inocente
iubiri reîntrupate,
căci râsul tău, femeie,
cu spini de chiparos,
te face dumnezeie
când mă întorci pe dos.

Şi mi te scurgi pe pulpă,
şi te prelingi pe os,
şi îmi atârni o culpă
de sufletul umbros
şi nopţile-mi se-ncheie
când râuri curg în jos,
şi mi te duci, femeie,
cu lutul tău cărnos.

11 thoughts on “Femeie

  1. „Și mi te scurgi pe pulpă / și te prelingi pe os”, ce imagine ai creat, femeie! Transcende osul, ajunge până în măduvă!

  2. cântec. ca un cântec sună… 🙂
    cântec-descântec….

    ma belle, s-a îmbăţoşat liana? aoliooo! :))

    • Doar la cerere, dear. E ca_cântatu’ la plăcere 😀 Așa am învățat-o de mică bunele manere, cum aude vox populi, cum ia poziția de drepți. 😀

          • măi! îţ’ iei blana la purtare şi vezi că suntem în vizită nu acas la noooi!
            pe-aici nu ne destrăbălăm cum ne ie obiceiu’ că ne scutură arabu’ de ne sar fulgii! 😀 sorbi cetişor din cafia şi zâmbeşte cum ti-am învăţat!

  3. Apăi credeam că, dacă gazda nu-i acasă, joacă blănoasele pe masă pân’ săr’ puricii în turban (că noi fulgi n-avem, nu știu din ce pernă i-ai scos, sigur nu din pernuțele tale 😛 ).

Leave a Reply