Ametitor

10029

Rece,

sleita de iubire,

ma asez pe vine,

sa ma odihnesc la umbra pasilor tai.

Intr-un moment de vinovatie,

iti imbratisez picioarele

si-ti sorb nemurirea

cu preaplinul din mine.

Pe furis,

te privesc prin gaura din palma,

pe unde mi-am lasat visele

sa alunece

in clepsidra goala de timp,

imi strecor printre degetele tale

intruchiparea nuda,

si ma tavalesc,

indecent,

prin matasea moale,

tesuta de un vierme ratacit

intr-o gaura neagra.

Ametitor

e acest vartej apocaliptic,

ce ma contopeste cu tine,

pe muntele sacru,

acolo unde pruncii

se trag direct din zei…

3 thoughts on “Ametitor

  1. rece
    şi-atât de-aprinsă de iubire
    îmi aşez palmele pe spinarea unui gând.
    rotiri de păsări oarbe îmi aduc vinovăţia dorului
    de un munte albastru,
    pe coamele căruia
    zeii îşi mai aruncă merele discordiei.
    poate că tu,
    îmi spun,
    dar numai vântul îmi răspunde
    atunci când privesc pe furiş
    prin lacătul spart al nopţii.
    poate că eu.
    dar legarea aceea prezisă
    miroase astăzi a ape despărţite
    de un toiag de nisip.

  2. Pingback: rece, aprins… » psi-words

  3. Muntele sacru se despica
    de dorul talazurilor inspumate,
    asezate candva
    peste marea de nisip
    dintre inima mea si a ta.
    Poate ca nici dinspre mine,
    poate ca nici dinspre tine
    nu adie vantul prielnic,
    si numai ecoul a mai ramas
    sa prefaca lava topita
    intr-o adiere tandra
    a promisiunii
    de maine.
    Voi vana valurile
    si le voi impinge spre tine
    impotriva celor patru vanturi,
    impotriva tuturor zeilor
    de pe muntele nostru,
    pentru ca Eva
    sa-l iubeasca din nou
    pe Adam,
    iar acea mare albastra
    sa nu se mai numeasca niciodata,
    Marea Moarta.

Leave a Reply to wordwasfirst Cancel reply