Pădurea mea

Padurea mea

Şi mă agăţ de ramul tău
să mă înalţ, nu să cobor,
dar visele mi-atârnă greu
când ninge cu bucăţi de dor,
iar stelele desperecheate
azi, strălucesc atât de sus
– şi cad cometele uitate,
şi-ţi plâng copacii în apus.

În umbre reci de alabastru,
îmi trec speranţele prin tine,
dar timpul e un loc sihastru
şi nu se lasă prins de mine,
cărările ţi-s prea departe,
iar urma paşilor pierdută;
iubeşte-mă din nou, în şoapte,
pădurea mea necunoscută!

Şi tot încerc să mă desprind,
să urc pe vârful cel înalt,
dar ochii tăi mă prind zâmbind
când peste ramuri albe cad,
iar stelele desperecheate
azi, strălucesc întunecat
– şi cad comete-ntarziate,
şi dintre ramuri, vise cad.

În umbre reci de alabastru,
împart cu voi bucăţi din mine,
căci timpul e un loc sihastru
ce nu se lasă prins de nime’
şi mă disip în spaţiul rece,
şi mă preling printre tăceri,
când vântul printre frunze trece,
pădurea mea de nicăieri!

sursa foto: arhiva personală

5 thoughts on “Pădurea mea

  1. Ţi-atârnă visurile greu
    şi le desprinzi ca pe petale,
    ninsori fragile, fără jale,
    purtând cuvântul tău mereu.
    Apoi ningi tu din nicăieri
    peste pădurea grea de visuri
    prinse pe ramuri în înscrisuri.
    Le-aduni mănunchi şi le oferi.

  2. Iubirile ce nu vor să moară
    …hărăzesc viselor viața,
    iar noaptea de-ncepe să doară –
    mereu avem dimineața…
    Dorul și norii și cântul
    ne ară cu suflet în minte,
    cu rouă ne udă pământul..
    ..ne pune petale-n cuvinte?!

    • Păstrează-mă de mâine
      în ridul de pe frunte,
      în miezul alb din pâine,
      in lacrimile mute,
      ascunde-mă de mâine
      în timpul ce-a trecut,
      în clipa care ține
      pe loc ce s-a pierdut…

      Îți mulțumesc pentru versuri, DoarNicole, și pentru vizită. Te mai aștept! 🙂

Leave a Reply to doarnicol Cancel reply