Eu, unicornul

 c0b9d30bc3dd0e028a854badb8dda7bd(1)

Biete fantome singure şi reci,
le simt cum îmi respiră pe sub piele,
aş vrea să trec prin lume fără ele,
cărarea să îmi pierd printre poteci…

Biete fantome singure şi sumbre,
la răsărit, încă mai fac de strajă
lângă ceaun, reconstruind o vrajă,
să-mi bântuie cărarea, fără umbre.

Când nimeni nu mai crede în magie,
iar negura se-aşază peste stele
purtând cu ea şi visurile mele,
albi inorogi se-adună la chindie.

Pe-un alizeu, cu ochii adânciţi
şi plini de galaxii îndrăgostite,
bolborosind descântece vestite,
pluteşte un dragon cu favoriţi,

ce cară între aripi lung grimoar,
din pergament îngălbenit de vreme
să facă poţiune din dileme
şi să mi-o toarne mie în pahar.

Aş vrea să am acuma o baghetă
şi să reconstruiesc o altă scenă,
cu o pisică neagră, indigenă,
călare pe o mătură cochetă,

care să şteargă cu o vorbă bună
şi bu-hu-hu de bufniţă-nţeleaptă,
fermecătura cea nedreaptă,
să-mi toarne adevăr în băutură.

Biete fantome goale şi nebune,
în linie îşi poartă nemurirea
crezând că luminează omenirea,
când soarele, la orizont, apune.

Biete fantome fără nici un sens,
le simt cum îmi respiră pe sub piele,
aş vrea o vrajă să mă rup de ele,
eu, unicornul veşnic ne’nţeles…

Provocare (de lună) în versuri, ademenită în ceaun cu o duzină de cuvinte impuse.

sursa foto: pinterest.com

Leave a Reply