Confesiune

panza

Mă rostogolesc între clipe,
alunec şi mă preling,
mă scurg între noi şi cuvinte,
mă caut în cerc şi mi-e frig.

Sunt o dorință ce doare,
sunt totul, şi nu sunt nimic,
sunt unul, ce va dispare,
când doi nici n-a răsărit.

Mă târăsc la picioarele tale,
mă-ndoi în lumină şi strig,
mă închid într-un semn de-ntrebare,
şi nu ştiu cu ce am greşit.

Și picur pe pleoapele tale
când dormi şi visezi că te-alint,
îmi sună un bucium în zare,
o inimă-n piept s-a oprit.

Mă caut printre cuvinte,
alunec aiurea în vid,
mi-e timpul aduceri aminte,
şi-s doar a ta Ană, în zid.

6 thoughts on “Confesiune

  1. Când iubeşti, îl zideşti pe celălalt în tine, eşti locuit în cel mai sfânt lăcaş, cel al fiinţei tale; iată un alt chip de Ană.

      • E descrierea perfecta a singurului sfarsit dorit, nu a iubirii. Iubirea nu inseamna sfarsit, ci inceput, continuitate, viata. Iar sacrificiul este acceptat daca este de comun acord, altfel iubirea este numai de o singura parte.

  2. Ok, eu te zidesc in mine, tu ma zidesti in tine, si in felul asta nu vom fi niciodata impreuna. 🙂 Glumesc. Am inteles foarte bine ce vrei sa spui, doar ca, in iubire n-ar trebui sa fie vorba despre ziduri, sacrificii, durere… si mai ales de o Ană in zid. Si stii de ce? Pentru ca Ana nu a fost niciodata de acord cu acest sacrificiu.

Leave a Reply to CameliaCancel reply