Noaptea de april

artmagicalgoddessmoonbluecolour-914cfd9ac7c16f1de05e0b5bfff27e58_h

E noaptea de april întunecată,
sub amintiri m-ascund de mine
şi-mi plouă lacrima desperecheată
şi mi-e de noi, şi mi-e de tine.

Eu încă mai aştept înaripată
cu zâmbete de rouă blândă,
să-mi ningă dimineaţa întrupată
într-o promisiune sfântă.

Şi te aştept sub luna plină
să mă dezmierzi, să mă alinţi,
să îmi aduci din nou lumină,
să-mi fii un demon între sfinţi…

E noaptea de april înmiresmată,
sub amintiri m-am îngropat demult
şi-mi plouă tei pe umbra parfumată
şi stelele se-adună în descânt.

Eu tot mai caut clipe de tandreţe
în praful de pe aripile frânte,
să mă îmbrăţişeze cu blândeţe,
să îmi aşeze florile pe frunte.

Şi te aştept sub luna nouă
cu palmele înmugurind tăceri,
să împărţim o lacrimă în două,
să scuturăm copacii de temeri…

E noaptea de april printre ruine,
sub amintiri încerc să te găsesc,
dar ştiu că dimineaţa nu mai vine
şi mă îngrop în alb nepământesc.

Eu nu voi fi aici când semiluna
va secera iubirile din noi,
din două lacrimi va rămâne una
să-ţi spele de-ntuneric anii goi.

Iar când o altă noapte va veni,
cu alte doruri poposind în poartă,
iubirea, din pământ mă va trezi
şi te voi aştepta pe altă hartă…

sursa foto: pinterest.com

2 thoughts on “Noaptea de april

  1. “şi mi-e de noi, şi mi-e de tine”
    în noaptea de april plină de stele
    în care mai ţin minte bine
    cum ne dansau nebune iele
    prin sânge-n triluri de privigjetoare
    desperecheate sub argintul lunii
    şi roua lăcrima sub tălpile uşoare
    şi-o frământam şi noi tot ca nebunii.
    “şi mi-e de noi, şi mi-e de tine”
    în noaptea de april cu cerul negru
    în care-ai dispărut ca o himeră
    cu mersul apăsat, alegru
    rostogolindu-mă în altă eră
    în care-au amuţit privighetori
    desperecheate de atâta umbră
    şi-n roua curge pe obraz din nori
    şi lasă urmă-adâncă lângă urmă.
    şi mi-e de noi? şi mi-e de mine
    în noaptea de april târzie
    cu luna secerând un colţ de cer
    în care te-am topit ca pe-o stafie
    şi-am înţeles că mi-ai fost efemer,
    un vis, o-nchipuire fără nume.
    m-am învelit în trilul de privighetori
    călătorind o viaţă şi o lume
    din noaptea de april în zori. 🙂

    • Mi-e dor de primăvara mută,
      de ochii ei ascunşi pe sub tulpini
      când iarba, talpa-ţi mângâia tăcută,
      iar poarta învierii avea spini.

      Minunat ai continuat, Carmen, tainica noapte de april! Iti multumesc. 🙂

Leave a Reply