Trecător şi orb

 

 

tumblr_mxhrr2aR8u1sxotgso1_500

Sunt trecător şi orb,
am pasul greu de prea mult eu,
mi-am pus pe faţă falca strâmbă
şi l-am strigat pe Dumnezu.

Sunt uşierul vieţii tale,
sunt o clepsidră cu venin,
îţi ţin umbrela dacă plouă,
şi te susţin adulterin.

Pot fi şi el pot fi şi eu,
am geamantane pe sub pat
şi-ascund în ele chipul meu
de cubanez greu încercat.

La început a fost cuvântul,
seducător necunoscut,
asexuat ca suferinţa
de-a fi trăit în necuvânt.

Şi azi mi-a mai crescut o faţă,
de rusofilă cu ochi lungi,
intersectând în ei rubine,
vampiri de trecători nătângi.

Şi-mi creşte uneori condei,
şi-mi desenează-n creier gânduri,
şi mă despic într-un rondel,
şi mă retrogradez în rânduri.

Sunt rânduri şi nimic mai mult,
sunt o tulpină în tulpină,
sunt metafizică în vers,
am chip de umbră în lumină.

Citeşte-mă şi dă-mi un sens.

sursa foto: tumblr.com

6 thoughts on “Trecător şi orb

  1. Am, tristă, vaga(și am vaga tristă?)…
    Că rusofila nu e o altistă,
    Iar cubanezu’-mi este prea fumat,
    Ca să dau sens eu ploii, cred c-ar fi păcat.

    Dar pot să dau de-o toană,
    Pe-un fir de păpădie
    Și să îi suflu-n ceafă
    Cu iz de iasomie:
    Ca toți să te citească,
    Tot ei să te și scrie!

    • “Tristeţea” ta mă umple de candoare,
      virus mortal, cu iz de grea savoare,
      şi-o vagă disperare mă cuprinde
      că mi-ai putea citi mai mult printre cuvinte.
      Dar cum în vers mă autoflagelez,
      îmi scot din sân trabucul cubanez,
      şi-mi pun pe faţă ochii de rusoaică,
      să-ţi scriu pe-o dună altă balalaică. 🙂

  2. câte chipuri ţi-aşterni
    şi câte ierni
    cu glasul alb-azur
    pe tâmpla nopţii, tremur?

    degeaba pui umbre acolo unde ochiul te recunoaşte închis…

    • Un ochi mi-l las în umbră că aşa îi place,
      pe celălalt mi-l pun pe frunte,
      să-mi lumineze ca un far în noapte
      cărările de-aici şi de niciunde.
      Şi ştiu că m-ai văzut de prea departe
      chiar dacă marea vălureşte între noi,
      eu te-aş păstra şi de nu m-ai cunoaşte,
      pe foaia de hârtie suntem goi.

  3. Femeie matroșcă, cu chipuri nenumărate
    Care ești tu, a le cui sunt toate?
    Nu poți avea atâtea măști,
    Să îți ascundă firea
    Și oricât obrazul ți-ai ascunde,
    Te va trăda privirea.

Leave a Reply