Cand te intorci din drum, te loveste timpul care trece. Una din marile greseli, dar si foarte des intalnita, ale celor plecati de langa familii este ca, la intoarcere, ei cauta sa reia viata de acolo de unde au lasat-o, uitand sau ignorand ca timpul nu asteapta sa-ti rezolvi problemele. Asta mi-a ramas in minte si acum despre filmul “Vozvrashchenie”.
Redate taios, toate trairile si sentimentele personajelor marcheaza prin franchete si realitate. Comparatia lui red in ce-l priveste pe regizor este cat se poate de adevarata: nu a cautat sa indulceasca cu nimic realitatea vietii, a fost taios si direct. Nu pot sa mai adaug ceva la descrierea lui.
Tatal intors acasa dupa 12 ani nu reuseste sa reintre in viata familiei, ce a continuat sa traiasca in tot acest timp. Cei doi baieti sunt creionati fiecare la cate o extrema a consecintelor unei asemenea vieti: unul a acceptat realitatea si cauta supus sa isi multumeasca tatal, celalalt fiind un razvratit, protestand la fiecare decizie sau sfat ale tatalui sau.
Ratat prin felul de a se comporta, tatal cauta sa-si dovedeasca suprematia impunand reguli celor doi baieti si asteptand ca sotia sa sa se supuna, literalmente, prezentei sale in viata lor. Comportamentul sau gresit nu face altceva decat sa adanceasca distanta instalata de trecerea timpului, dar el nu sesizeaza acest lucru sau nu vrea sa-l vada. Probabil ca scuza personala pentru toate greselile facute, insista in felul sau de a fi si reuseste, in cele din urma, sa isi puna copiii in pericol, acela fiind singurul moment in care rolul de tata iese la iveala fara niciun fel de atitudine fortata: copiii au nevoie de ajutor, el ii iubeste, chiar daca nu mai stie cum sa o arate, si vrea sa ii ajute, dar esueaza, pentru ultima data in rolul sau de tata, si moare.
Metafora sau nu, din pacate, atunci cand ratezi, viata nu te iarta.
