Ca nebunii

 

Îmi plânge chitara pe umăr,

îmi plânge şi-mi râde ca tine,

că mor pescăruşi, fără număr,

la  marginea  mării din mine…

 

Mai stai înc-o strofă, iubite,

amurgul se rupe-n fărâme

de ploaie de vară, fierbinte,

și-n noapte, doar versul rămâne

 

să iște furtuni din cuvinte,

să spânzure-n vorbe, cu ură,

iubirea sculptată în vintre,

scrâşnind în măsele cianură…

 

Îmi plânge chitara în braţe,

îmi plânge şi-mi râde ca tine,

că-s visuri in noi, sfărâmate,

și mâine-i o zi ce nu vine…

 

Mai stai înc-o strofă, iubite,

să prindem aripi ca nebunii,

să spargem chitara-n cuvinte,

pe țărm, lângă marginea lumii…

 

Sursa foto: wichitaguitar.com

Leave a Reply