Luna roşie-n august

Luna noastră, în august, e-aşa rece şi tristă,

se îmbracă în negru, vălurită de dor,

peste zâmbetu-i palid, de trecută artistă,

se întunecă umbre de copaci care mor,

luna roşie-n august sângereaz-a iubire,

mult prea jos, în lumina unei stele pierdute,

pe pervaz, mi se-adună pescăruşi în neştire

şi mi-e frică de noaptea cu lumini prefăcute.

 

Luna noastră, în august, m-amăgeşte cu ploi,

dar mă-mbată cu lacrimi în pahare de vin,

îmi aşază sub pleoape amintiri despre noi

şi, în inimă, nuanţe de albastru marin,

luna roşie-n august, de pe cerul de fum,

se aruncă în valuri după astrul apus

şi îl strigă pe nume, să-l oprească din drum

mai târziu cu o clipă, c-o iubire în plus.

 

Luna noastră, în august, mă atinge cu lacrimi

şi-mi aşază pe frunte o coroană de spini,

ca un Christ rătăcit într-o lume de patimi,

în genunchi, te aştept, înc-o dată să vii,

luna roşie-n august trece dincolo, iară,

o lucire de-o clipă în albastru iris,

se întunec-a toamnă, se lumină de vară,

eu rămân între maluri, atârnat de un vis.

 

Sursa foto: lehatchery.gallery

Leave a Reply