Iubito

Henri-Martin-xx-Young-Woman-Veiled-in-White-in-a-ForestIubito, ridică-ţi năframa
şi-atinge pădurea cu gândul,
în codru se-nghesuie vara
şi-n inimă şuieră vântul.

Străin îmi e pasul pe piatră
şi orb îmi e drumul spre tine,
elitre, din ce-au fost odată
insecte, se ţes peste mine.

Atins de iubirea divină
mă pierd anodin între lumi
şi chem nemurirea să-mi ţină
pe piept muşuroi de străbuni.

Femeie, ridică-ţi năframa
şi lasă iubirea să vină,
în ropot se-nghesuie vara
cu gura de râsete plină,

să cânte de noaptea albastră
cu lună şi suflet de fată,
când tu-ţi coborai ca o astră
lumina pe fruntea mea lată,

şi îţi aplecai peste mine
făptura, rigid condensată
în raze, murind de ruşine
că nu te-am avut nepătată.

Iubito, ascultă chitara
şi lasă o zi să mai vină,
în codru se-nghesuie vara,
iar noi nu avem nici o vină

că se-nfrunzeşte pământul
şi apele curg mai departe,
de vină e, poate, cuvântul
ce-n ramul pădurii mai bate

şi-n pas netezit ne va duce
pe culme de curcubeie,
apoi, lapidar, mă va scurge
pe trupul tău alb, de femeie.

Am țesut acest poem în jurul celor douăsprezece cuvinte impuse: năframa, coborai, orb, anodin, străin, atins, ropot, condensată, elitre, mușuroi, lapidar, netezit

sursa foto: pinterest.com

 

 

4 thoughts on “Iubito

  1. Iubito, îţi lasă năframa
    Să lunece blând peste umeri
    E toamnă în gând, ca arama,
    Şi dorul nu poţi să-l astâmperi…

    Frumos ai scris… 🙂

  2. Pingback: În gând | ganduri

    • Nimic nu se mai poate spune,
      tăcerea când o-mparți la doi,
      să ascultăm cum vine vara
      și se așază între noi…

      Mulțumesc, Carmen. 🙂

Leave a Reply