Doar să le laşi să te inunde
cu lava ploilor de vară,
să mângâie acolo unde
iubirile mai vor să doară,
să se reverse în rafale
de întrebări înfiorate
ce-ţi stăruie în suflet goale,
cuvintele nevinovate.
În verdele abia şoptit,
în albul fir de iasomie,
în ochii care te-au privit,
doar să le laşi din nou să-ţi fie
emoţia ce te ridică
mai sus de stele, peste timp,
când de-ntuneric ţi-este frică,
tu, al luminii anotimp…
În apa rece din oglindă,
în valul de ocean albastru,
în noptile ce vor să-ţi prindă
în păr luciri de dor sihastru,
doar să le laşi să te sărute
pe pleoapele înrourate,
să te rostească pe tăcute,
cuvintele nevinovate.
Dupa o idee a Adrianei...
sursa foto: saatchiart.com
..când dorul de poveşti te-nţeapă
mai sus de coaste, ca un pocnet,
primeşti puteri nepământenene
şi-aduni cuvinte ca un cântec
sau ca descântec simţitor,
delir de febră plânsă-n inimi
ce dau amor ameţitor.
Primeşti cu drag cuvântul dulce,
cuvântul plin, uitat în sine,
din scrieri dragi ce-or să te culce
pe pagini albe ce-or să-nvie!
Te îmbrăţişez cu mare drag şi bucurie în suflet. Mereu îmi esti ca o curgere de frumos. Îţi mulţumesc..
Eu îți mulțumesc, Adriana! Cu drag și dor… 🙂