O traviată

1396425217187

Tot trece timpul şi mă ia cu el
ca pe-un răspuns la o-ntrebare,
sărutul cade peste noi altfel,
în loc de suflet e ceva ce doare.

Aş vrea să râd de ceasul care bate
şi să te strâng în mine mult mai des,
dar o secundă plânge şi se zbate
şi din clepsidră simt c-aş vrea să ies.

Tot trece timpul şi mă ia cu el
ca pe o continuare nepostumă
şi inima îmi bate-n piept altfel,
şi-aş vrea s-o fac să stea pe loc, nebună.

Dincolo de mirare-aş vrea să-ţi fiu
răspuns corect la orice întrebare,
să mă desprind de trupul timpuriu,
să-ţi fiu iubire fără renunţare.

Dar clipele îmi picură stinghere
pe umerii rotunzi ca râu în lacrimi,
m-am împărţit în treceri efemere
prin vieţile ce se succed în patimi.

Şi-aş vrea să mă arunc în nemurire,
să retrăiesc iubirile pierdute,
să mă-ntrupez în tine şi în mine,
să fac din veşnicie o virtute.

Tot trece timpul şi mă ia cu el,
ca pe-o amantă de viori cântată,
dar inima îmi bate-n piept altfel,
şi nu mai vreau să-i fiu o traviată.

sursa foto: cncpa.org

 

7 thoughts on “O traviată

  1. Am citit-o acum două sau trei zile… Am recitit primele opt versuri iar, şi iar. Am revenit încă o dată. Aş fi vrut să-ţi scriu vers, dar mă tem că ar păli lângă traviata ta. 🙂

Leave a Reply