Călătorul

001-traveler-logan-zillmer
Foto: The Traveler by Logan Zillmer

Om călător cu ochi de cărbune
şi geamantane cu vise promise,
în vremea-ndoielii fără de nume
alergi după trenuri prin gări interzise.
Ca un copil fără de zâmbet
netulburat de noapte şi vid,
ca o iubire fără de cântec
ce tinde aiurea la infinit.

Omule-codru cu sufletul verde,
ţi-e inima petic de iarbă şi dor,
aprinde pe cer, ca lampă de veghe
o lună mai albă, căci stelele mor.
Ca un vapor fără de mare
îndrăgostit de ţărmul tocit,
ca o iubire fără de care
ai curge-n adâncuri la nesfârşit.

Omule-înger cu ninsoare în păr
şi suflet aripă căzută pe umeri,
mai stai o secundă să-mi fii zburător
şi viaţa-n săruturi divine să-mi numeri.
Ca un ceasornic fără de timp
înmărmurit pe un perete,
ca veşnicia ce, fără răstimp,
iubirea de moarte încearcă s-o lege.

sursa foto: inspirefirst.com

13 thoughts on “Călătorul

  1. Eu cred că există doar îndoieli cărora nu le ştim numele. Pentru că nu l-am aflat încă. Dar nu cred să existe îndoieli care să n-aib-un nume. Fiindcă ar fi pierdere de vreme, clipe cheltuite inutil, să ne permitem să jonglăm cu îndoieli incerte, anonime. Zic şi eu … 😳

    • Îndoielile sunt fără de nume atâta timp cât rămân neidentificate, până ce tu ca individ ţi le recunoşti şi ţi le denumeşti. Orice stare care te cuprinde este fără de nume până ce tu reuşeşti să ţi-o identifici.

  2. Ceva ninsoare-n par ar fi, insa ochi negri n-am si nici nu cred ca te-ai referit la vreun carbune albastru, 😆 Cine-o fi cel ce “alergi dupa trenuri prin gari interzise” ? Asta este o fraza plina de tilc care ma pune pe ginduri, ca si “vaporul fara de mare”. Spune sincer, esti cumva posesoarea unor “carbuni”? 😉

  3. ..eu port geamantane cu vise
    şi-s simple ca lemnul de nuc,
    am gări ce mi-au fost interzise,
    ratăcind ca puiul de cuc;
    am cărbuni ce mocnesc a tăciune,
    ochi ce poartă tristeţea-n adânc,
    călătoare am fost in a mea lume,
    dar subiect de poem eu nu sunt;
    insă nu stiu de ce mă cuprinde
    fiorul din versu-ţi sublim
    de mă văd cumva călătoare
    …asa că.. eu fug, pe alt drum.

    Am această manie de a trece orice vers prin mine, doar că ale tale intră in mine cu totul şi-mi lasă urme in suflet. Mulţumesc.

  4. Fiorul de te prinde, iubite, să nu fugi,
    mai stai şi ia aminte pe ce cărări te duci,
    o gară te aşteaptă când drumul nu se vede
    şi paşii tăi se-ndreaptă spre ceea ce se pierde.

    Si eu ca și tine, Adriana. Se pare că avem aceeași manie. 🙂 Eu iți mulțumesc.

Leave a Reply to wordwasfirstCancel reply