Eu nu îţi sunt, eu nu te sunt,
eu nu-ntorc stele pe pământ,
eu nu mai am, eu nu te am
şi nu arunc cu stele-n geam.
Eu nu mă dau, eu nu te dau,
eu nu iubesc ce alţii n-au,
eu nu îţi spun, eu nu le spun
furtunilor despre taifun,
şi sufletul nu mi-l împart
cu inimi ce în piept nu bat.
Eu nu te am, eu nu mai am
tristeţi de atârnat pe ram,
eu nu mai fac, eu nu desfac
iubirea într-un cerc pătrat.
Eu nu te curg, eu nu mă scurg
în ploaia neagră din absurd,
eu nu te uit, eu nu mai uit
din spumă albă să fac cuib,
şi în abisul de mărgean,
să te ascund într-un noian.
Eu mai aştept, eu înc-aştept,
să creşti din nou la mine-n piept,
eu te mai simt, eu încă simt,
şi nu mai am la mine timp
să mai găsesc în patru zări
o clipă dintr-o zi de ieri,
când răsăreai în palma mea
un soare pentru vreme rea
şi din iubire mă-mpleteai
şi m-aşezai la loc în rai.
SPLENDID… admiratie si respect, Mélanie NB
Merci, Melanie, mă bucur foarte mult că ți-au plăcut stelele mele… 🙂
Eu nu cânt, eu dansez.
Eu nu recit, eu sculptez.
Eu nu răsar, nu apun
Eu nu împart, nu adun
Eu nu ridic, nu cobor
Eu nasc și mor.
Pe de altă parte, eu nu sunt autorul acestor rânduri. 🙂
Hmm… nici eu. 🙂