Nebunie

1fe5014ed0f131563fe14b964102780eCu ochi miraţi de arlechin,
tiviţi cu praf de stea albastră,
mi-erai o umbră de arin
ce îmi zâmbea lângă fereastră.
Şi aplecat peste vioară,
mi-erai arcuş din frunze verzi,
ce-mi arunca, aşa-ntr-o doară:
“nu m-ai avut, n-ai să mă pierzi”.

Trecuse toamna peste tine
şi îţi topise armătura,
şi te lăsase prins în mine,
întors pe dos ca scurmătura.
Trecuse toamna peste tine
şi te lăsase mai sărac,
fără de noi, fără de mine,
fără de viţă pe arac.

Şi dincolo de valea albă,
arau doi corbi în iarba lină,
căscând oceanul în angoasă,
punând iertare peste vină.
Iar pescăruşii jucau table
în areal, la masa noastră,
cu zâmbete desferecate,
ca doi copii furaţi de artă.

Eram doar două arătări,
uniţi în nebunia castă,
gustând sărutul aromat,
pândind iubirea la fereastră.
Şi mai presus de definiţii,
era scânteia dintre noi,
jucam un meci, fără arbitri,
mi-erai de-ajuns, eram noi doi.

sursa foto: pinterest.com

31 thoughts on “Nebunie

  1. Mie mi-au placut aste trei versuri:
    Trecuse toamna peste tine
    si te lasase mai sarac,
    fara de noi, fara de mine
    Imi place repetitia prepozitie “fara de” care accentueaza si dramatizeaza efectul privativ Accentueaza actiunea, dar fara stridenta.
    Pe de alta parte, aceleasi versuri m-au si confuzat ca acum nu mai stiu daca erati sau nu erati impreuna. Citind intregul, as zice ca erati, dar cum sa interpretez “saracia” 😉

  2. Nu, n-am uitat, dar nu m-asteptam ca fantezia-ti sa zburde dintr-o extrema-n alta 😆
    Nu stiu daca ai aflat, dar mi-ai ramas datoare cu-n raspuns la postul precedent. Te ascunzi in poezie, or what? 😆

Leave a Reply