Copacul nu moare cand se duce,
el isi trage nemurirea din Gradina Edenului.
Din radacinile lui,
impletite cu dorinta Evei
si credinta lui Adam,
ne-am nascut noi,
cu talpile bine asezate pe pamantul acesta,
hraniti din fructul cunoasterii,
potolindu-ne setea de viata cu seva lui,
spalandu-ne de pacate cu roua de pe frunzele lui,
inmugurind idei dimineata
si inflorind povesti la apus,
cladindu-ne trainicia cu sperante,
capatand incredere in sufletul bun,
al meu,
al tau,
al celui de langa noi,
si incununandu-ne cu nimbul
Bunului Samaritean.
Copacul nu moare cand se duce,
pentru simplul fapt ca e nemuritor.
El ramane mereu in noi,
ca sa ne aminteasca
unde ne sunt infipte
radacinile.
